La prima vedere România este o țară în care credința într-o ființă divină este extrem de puternică și de larg răspândită. Primează factorul “identitate”, acordul cu valori sau principii creștine fiind, în funcție de subiect, ușor mai mic.

Prin contrast, aplicarea în viața de zi cu zi a normelor religioase (ex. mersul la biserică) este mai puțin populară. Acțiunile propriu-zise care să marcheze o implicare mai puternică a religiei în societate (precum un referendum pe o temă conservatoare sau susținerea cultelor de către stat) beneficiază de o susținere minoritară. Astfel, se poate trage concluzia că religiozitatea în România este un fenomen complex și multi-stratificat, existând multe stadii intermediare de poziționare între auto-identificarea generică drept “religioasă/religios” și activism/militantism.